Sclavii nu sunt doar în filme. O incursiune în sclavia modernă, de la Africa și Orientul Mijlociu până în Europa și România - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1145luni 26 oct 2020
​ANALIZĂ

Sclavii nu sunt doar în filme. O incursiune în sclavia modernă, de la Africa și Orientul Mijlociu până în Europa și România

de Cătălin Gomboș Luni, 29 iunie 2020, 12:09
- a A+
Imagine
​Indexul Global al Sclaviei estima în cea mai recentă ediție a sa că 40,3 milioane de persoane erau prinse într-o formă de sclavie în 2016, anul pentru care fuseseră centralizate datele.


HBO a postat "Pe aripile vântului" pe platforma sa de streaming la două săptămâni după ce îl retrăsese. Filmul are acum o scurtă introducere-video făcută de Jacqueline Stewart , profesor la Departamentul de Cinema și Studii Media al Universității Chicago și gazdă a unei emisiuni despre filme la Turner Classic Movies; există, de asemenea, și o a doua înregistrare, care poate fi accesată separat, a unei dezbateri despre film la care participă și Stewart.

Introducerea durează 4 minute și 25 de secunde în care se vorbește despre semnificația și importanța filmului. Mai puțin de două minute din această introducere sunt legate de controversele legate de “Pe aripile vântului", controverse care, în ciuda unei narațiuni false care a circulat intens în ultimele săptămâni, nu au apărut în 2020, odată cu protestele Black Lives Matter, ci încă de când s-a pus problema ecranizării cărții lui Margaret Mitchell .

Cartea și filmul merg pe o linie a revizionismului sudist care ignoră realitatea brutală a exploatării sclavilor și prezintă o lume idealizată și nobilă. Stewart observă în introducerea sa că adevărata moștenire a societății sudice a fost una a inegalității sociale, care s-a văzut chiar și la premiera filmului, la care actorii afro-americani nu au putut fi prezenți din cauza legislației privind segregarea din Georgia; ulterior, la ceremonia premiilor Oscar, dominată de "Pe aripile vântului", lui Hattie McDaniel, interpreta rolului Mammy și prima afro-americană care a obținut un Oscar, nu i s-a permis să stea cu restul echipei, ci a fost așezată la o masă separată, la marginea sălii, pentru că hotelul în care avea loc ceremonia era doar pentru albi.

12 ani mai târziu, când McDaniel a murit, nu a putut fi îngropată în Cimitirul Hollywood, cum își dorise, pentru că acesta le era rezervat albilor.

Succesul uriaș al filmului și impactul său pe termen lung înseamnă că a influențat modul în care generații întregi de cinefili văd sclavia – nu așa cum a fost, ci de-a dreptul benignă, cum e descrisă în film. Afro-americanii au, însă, o cu totul altă perspectivă: sunt descendenți ai unor generații întregi de sclavi, urmate de generații discriminate cu legea în mână (doar la un secol după Războiul Civil a fost impusă, de Lyndon Johnson, legislație anti-discriminare), urmate, la rândul lor, de încă două generații afectate de rasism.

Când se vorbește, așadar, despre ce a însemnat sclavia, e o problemă extrem de vie pentru unii, cu repercusiuni în viața lor de acum, nu despre un episod istoric îndepărtat ca, să spunem, invaziile mongole, care nu mai are cum să dea naștere la emoții printre contemporani.

Mai există, însă, un motiv care face de neînțeles lipsa de empatie arătată de toți cei indignați de retragerea temporară a unui film care distorsiona istoria: sclavia, ca fenomen, nu a dispărut. Nu mai există, este drept, o formă de sclavie instituționalizată, la fel ca cea din Sudul american antebelic, dar sunt suficiente asemănări.

De la a nu accepta istoria la a refuza să vezi ce se întâmplă în jur în prezent nu este un pas chiar atât de mare. Pentru că sclavia, în formele sale moderne, există cam peste tot în jurul nostru, inclusiv în România.

O realitate contemporană: 40 de milioane de sclavi, din Europa până în Asia și Australia



Muncitor din Bangladesh într-o fabrică de cărămizi. FOTO: The International Day for the Struggle for the Eradication of Slavery/ Profimedia Images

Cinci membri ai unei familii din Bozânta Mică au fost arestați la începutul lunii iunie pentru trafic de persoane: răpeau oameni din categorii vulnerabile pe care îi forțau să muncească pentru ei, îi înfometeau, îi supuneau la tratamente degradante și îi băteau. Cu alte cuvinte, îi transformau în sclavi.

Cazul amintește de cel de la Berevoiești, de acum câțiva ani: zeci de persoane s-au aflat în captivitate, unele legate cu lanțuri, și au fost forțate să muncească de-a lungul a mai mulți ani, până în 2016 când a intervenit poliția care a arestat 37 de persoane și a eliberat victimele.

Infractorii români de la Bozânta Mică și Berevoiești par a fi niște amatori față de bandiții polonezi arestați în cadrul Operațiunii Fort, care a destructurat cea mai mare rețea de sclavie modernă din istoria Marii Britanii : timp de 5 ani, aproximativ 400 de persoane aduse din Polonia au muncit în condiții extrem de grele pentru bandă, care le controla conturile bancare, le ținea cazate în condiții mizere și le dădea pentru subzistență, din propriile câștiguri, doar 20 de lire pe săptămână.

Astfel de cazuri ajung rar pe prima pagină sau în dezbaterea publică, așa că am putea să fim tentați să credem că sunt izolate, că sclavia este un accident în lumea contemporană. Statisticile spun, însă, altceva. Indexul Global al Sclaviei , estima în cea mai recentă ediție a sa, publicată în 2018, că 40,3 milioane de persoane erau prinse într-o formă de sclavie în 2016, anul pentru care fuseseră centralizate datele. 86 de mii de români ar fi fost în acel an victime ale sclaviei moderne, iar o treime din populația României era vulnerabilă la aceasta.

Iar România se afla doar pe locul 81 din 167 din punct de vedere al incidenței sclaviei moderne. Marea Britanie ar fi avut 136 de mii de sclavi moderni, dar din cauza populației mai mari era pe locul 132 la incidență. Pe primul loc, ca incidență, se afla Coreea de Nord, cu nu mai puțin de 2,6 milioane de sclavi moderni, mai mult de o zecime de populație.

Anti-Slavery International, care a fost fondată în 1839 și este cea mai veche organizație non-guvernamentală pentru drepturile omului, explică ce înțelege prin "sclavie modernă" : exploatarea severă a unor persoane de către altele în scopul obținerii unor beneficii materiale sau personale.

Printre formele de sclavie modernă se numără traficul de persoane, munca forțată, servitutea pentru datorii, sclavia bazată pe descendență, sclavia copiilor (copii traficați, copii-soldați, copii obligați să muncească etc.), mariajele forțate și la vârste mici.

Autorii Indexului Global afirmă că sclavii moderni pot fi întâlniți în majoritatea țărilor și într-o serie de domenii, între care manufactura și agricultura și oferă și câteva exemple în acest sens – pescuitul în Thailanda, mineritul în Coreea de Nord, menajul unor diplomați din Australia sau spălătorii auto din Marea Britanie.

Această răspândire a fenomenului arată că, fără să își dea seama, oameni din întreaga lume folosesc produse realizate prin munca sclavilor.

Născuți în servitute: sclavii din Sahel și Africa de Vest



Protest anti-sclavie modernă în Marea Britanie. FOTO: Matthew Chattle/ Profimedia Images

În general, victimele sclaviei moderne se nasc libere. Mai există, însă, în continuare și reminescențe ale sclaviei în forma sa clasică și persoane care se nasc în servitute. Fenomenul este răspândit în Sahel și Africa de Vest, unde unele populații practică un sistem rigid de caste în cadrul căruia există și o castă de sclavi .

Un caz aparte îl reprezintă Mauritania, ultima țară din lume care a abolit sclavia, în 1981. Deținerea de sclavi a devenit o infracțiune doar în 2007, la 26 de ani de la abolire, dar numărul de cazuri trimise în instanță este extrem de mic. Se estimează că 2% din populația țării – 90 de mii de persoane – este formată din sclavi.

Aceștia sunt membri ai etniei Haratin, mai închisă la culoare, în timp ce stăpânii fac parte din populația Bidhan, a așa-numiților "mauri albi", descendenți ai arabilor care s-au amestecat cu berberi și localnici. Chiar dacă oficial sunt liberi, mulți dintre foștii sclavi și copiii lor se află încă la dispoziția maurilor care i-au deținut și îi convoacă atunci când au nevoie de un păstor sau de o fată în casă .

Autoritățile spun că ar fi vorba doar de cazuri izolate, însă activiștii le contrazic și susțin că, din contra, situația s-a înrăutățit de când noul președinte, Mohamed Ould Ghauzani a venit la putere , în vara lui 2019; există chiar și cazuri în care sclavi fugiți au fost înapoiați de autorități stăpânilor.

Mohamed Ould Ghauzani este maur alb, în condițiile în care Mauritania a fost întotdeauna controlată de populația Bidhan; nu e, așadar, de mirare, că autoritățile nu arată niciun entuziasm în lupta împotriva sclaviei.

Jihadiștii și tradiția musulmană a sclaviei




În vara lui 2014, Statul Islamic a ajuns la apogeul puterii sale. Gruparea jihadistă exista, sub diferite denumiri (Al Qaida în Irak e cea mai cunoscută) încă din 2003, însă mulți o crezuseră înfrântă spre sfârșitul anilor 2000. Un val de evadări din închisorile irakiene îi permiseseră să-și refacă efectivele, iar războiul civil din Siria îi dăduse șansa unei afirmări transfrontaliere.

În iunie, printr-un atac-fulger al cărui succes i-a surprins chiar și pe ei, jihadiștii au cucerit al doilea oraș ca mărime al Irakului, Mosulul, cu efective de câteva zeci de ori mai mici decât cele ale armatei irakiene. În august au lansat o nouă ofensivă în nordul Irakului, vizând de data aceasta regiunea Sinjar, unde populația majoritară era formată din etnici yazidi, o populație kurdofonă cu propria ei religie.

Crimele comise de jihadiști în Sinjar au determinat, în sfârșit, comunitatea internațională să reacționeze, acela fiind momentul în care s-au pus bazele coaliției internaționale conduse de Statele Unite. Printre acele crime de război care au oripilat comunitatea internațională s-a numărat și răpirea a aproximativ 6 mii de femei și fete yazidi care au fost transformate în sclave.

Sclavia nu mai era în acel moment un fenomen comun în lumea musulmană, însă era asociată cu istoria acesteia. La momentul apariției Islamului, triburile din Peninsula Arabică aveau sclavi, iar acest sistem a fost menținut, cu anumite modificări, și în cadrul comunității musulmane.

Coranul și Tradițiile, care reprezintă împreună sursa jurisprudenței islamice, menționează dreptul de a deține sclavi dar și modul în care trebuie tratați aceștia: se interzicea înrobirea altor musulmani, se încuraja eliberarea tuturor sclavilor dar și tratarea acestora într-un mod uman etc.

În statele musulmanilor din Evul Mediu a fost practicat sclavagismul și au existat categorii de robi extrem de importante, care și-au lăsat amprenta asupra istoriei – robii militari turci recrutați de Abbasizi, apoi mamelucii care au ajuns să controleze secole întregi Egiptul, robii (în special creștini) capturați prin sistemul otoman devșirme, care au format coloana vertebrală a administrației otomane și celebrul corp al ienicerilor, eunucii de pe lângă haremuri, sclavele din acestea etc.

Muhammad însuși a deținut sclavi și sclave, iar cu acestea din urmă putea să aibă, dacă dorea, relații sexuale: în cea de-a 33-a Sura a Coranului, “Alianțele", unde se menționează că Profetul este exceptat de la regula care spune că un musulman poate avea cel mult patru soții (Muhammad a avut 14, e drept că nu toate în același timp), e scris și că "Nu îți este îngăduit să îți schimbi soțiile și nici să îți iei alte femei în afară de roabele tale" (Coranul, traducere George Grigore, Editura Herald 2006).

Acest ultim aspect este important pentru că și alte versete din Coran fac trimitere la dreptul musulmanilor de a avea sclave și a întreține relații sexuale cu ele și sunt luate ad-literam de anumite grupări jihadiste, care merg pe o interpretare extremă a Coranului și și-ar dori întoarcerea la un Islam așa cum era practicat în perioada lui Muhammad și a contemporanilor săi. Jihadiștii – care se cred cei mai pioși dintre credincioși – consideră că le este permis să aibă sclave, iar Statul Islamic chiar și-a asumat deschis, ca obiectiv, reinstaurarea sclaviei , în ciuda faptului că societățile musulmane au abrogat-o în secolele 19 – 20, iar în prezent sistemul este respinsă de majoritatea musulmanilor, inclusiv de clerici.

Prima grupare care a recurs la răpiri în masă pentru a obține sclave a fost Boko Haram, care din 2009 poartă o violentă campanie pentru a forma un stat islamic în Nigeria. Cel mai cunoscut caz este al celor 276 de eleve, majoritatea creștine, răpite în 2016 de la o școală din orașul Chibok. În anii care au urmat o parte și-au redobândit libertatea (răscumpărări, câteva evadări), însă soarta a peste o sută este în continuare necunoscută .

PR jihadist cu sclave sexuale



Statul Islamic a încercat să transforme sclavia într-un fenomen care să îi fie de folos. După răpirile în masă de la Sinjar a apărut o adevărată infrastructură pentru vânzarea de sclave , cu sistem de transport, locuri unde puteau fi tranzacționate, contracte validate de tribunalele mișcării.

Sclavele erau folosite pentru a-i răsplăti pe luptători, dar și pentru a atrage noi recruți: cum, din cauza conservatorismului din societățile musulmane, tinerilor le este destul de greu să aibă relații sexuale înainte de căsătorie, promisiunea unor femei doar ale lor poate fi un argument în plus pentru a-i convinge să se alăture Califatului.

Sentimentele și dorințele sclavelor sunt irelevante aici, la fel și numeroasele îndemnuri din Coran de a trata bine sclavii. Abuzurile de tot felul, începând cu violul, au fost nenumărate, iar multe victime nu au reușit să își depășească nici până acum – probabil că unele nu o vor face niciodată – traumele.

Dincolo de răsplătirea membrilor grupării și atragerea de noi recruți, sclavia le permite jihadiștilor să își consolideze, prin teroare, controlul asupra unei populații, să obțină beneficii economice și să formeze, pe termen lung, o nouă generație din copiii pe care îi au cu sclavele, după cum observă autorii unui studiu publicat sub egida Centrului Internațional pentru Contra-terorism de la Haga . Este un model de organizare și de PR pe care grupări similare ar putea să dorească să îl copieze și să îl reproducă.


8697 de afisari



hai sa fim seriosi..
Ismail Paine de circ [utilizator], Luni, 29 iunie 2020, 14:03
+25/41
... daca ar fi pe bune, romania si bulgaria nici n-ar merita sa fie membre UE. noroc ca au inchis aia ochii....
Hmmm
Sah [utilizator], Luni, 29 iunie 2020, 14:15
+14/34
Sistemul capitalist se bazeaza pe sclavie, insa mai soft! ;)
inca 45 de comentarii comenteaza