Mircea Pascu, fost preşedinte FRF, a murit la 85 de ani - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1678miercuri 30 sep 2020

Mircea Pascu, fost preşedinte FRF, a murit la 85 de ani

de Silviu Dumitru Joi, 17 septembrie 2020, 8:31
- a A+
Imagine
​Mircea Pascu, fost preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a încetat din viaţă, la vârsta de 85 de ani, informează frf.ro.


“Federaţia Română de Fotbal regretă dispariţia, la vârsta de 85 de ani, a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Pascu", se menţionează pe site-ul FRF.

Forul a precizat că înaintea partidelor din următoarea etapă a competiţiilor organizate de FRF va fi ţinut un moment de reculegere.

Născut la 6 noiembrie 1934, la Petroşani, Mircea Pascu a fost conducător la cluburi precum Jiul Petroşani şi Corvinul, înainte ca în perioada 1983-1989 să îndeplinească rolul de vicepreşedinte FRF. A fost preşedintele FRF în 1990, începând din luna februarie şi până la alegerile din august. Ulterior a fost preşedinte la Rapid şi Poli Timişoara.

Pe plan internaţional, Pascu a fost membru al Comisiei de organizare a competiţiilor fotbalistice europene, membru în comisia de protocol FIFA, membru al Comisiei Fair-Play UEFA, fiind, de asemenea, numit membru de onoare al forului european, potrivit News.ro.


1685 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza
Cookie Settings