În ce condiții poate fi dată jos masca, în spațiile deschise/ Este permisă înlăturarea măștii pentru fumat sau jogging - UPDATE - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0969joi 26 nov 2020

În ce condiții poate fi dată jos masca, în spațiile deschise/ Este permisă înlăturarea măștii pentru fumat sau jogging - UPDATE

de I.H. Luni, 26 octombrie 2020, 9:36
- a A+
Imagine
Persoanele din localitățile unde este obligatorie purtarea măștii de protecție și în spațiile deschise, precum Capitala, vor putea să înlăture masca de protecție pentru scurt timp, atunci când fumează sau mănâncă pe stradă, în afara zonelor de trafic pietonal. De asemenea, vor putea renunța la mască cei care fac jogging. Prevederile sunt cuprinse într-o hotărâre adoptată luni dimineață în ședința Comitetului pentru Situații de Urgență.


Pe lângă actualizarea listei cu statele și zonele de risc, hotărârea de luni a CNSU clarifică situațiile în care masca de protecție sanitară poate fi îndepărtată, respectiv în spațiu deschis, pentru perioade scurte de timp și doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și pot respecta o distanță de cel puțin 2 metri față de alte persoane.
  • "În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane", prevede Hotărârea CNSU.
Hotărârea prevede, de asemenea:
  • 1. "Se aprobă lista țărilor/zonelor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituite măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, în vigoare începând cu data de 26 octombrie 2020.
  • 2. Instituirea restricțiilor referitoare la persoanele care sosesc din anumite zone sau țări cu risc epidemiologic ridicat se aplică după 24 de ore de la data aprobării hotărârii prin care acestea sunt stabilite, iar ridicarea acestora se aplică începând cu data emiterii hotărârii".
Purtarea măștii de protecție și în spații deschise este obligatorie în Capitală, dar și în mai multe orașe unde incidența cazurilor de COVID-19 a depășit 3 la 1000 de locuitori.


24779 de afisari



Nu sunt fumator, dar
DanTeo [utilizator], Luni, 26 octombrie 2020, 11:01
+15/23
De o saptamâna merg cu o tigara aprinsa în mâna...
Alt confucius confuz
Dogul [utilizator], Luni, 26 octombrie 2020, 10:56
+14/42
Dacă-ți spune un epidemiolog și unul care studiază evoluția virusurilo că trebuie să potți mască, o PORȚI, nu asculți de Cataramă sau Dan Bittman. Corona asta scoate la suprafață toți covidioții lumii.
inca 72 de comentarii comenteaza