Bordeanu (Dacia) despre motorizările hibride: Toate modelele noi lansate începând cu 2022 vor fi electrificate - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1013joi 26 nov 2020

Bordeanu (Dacia) despre motorizările hibride: Toate modelele noi lansate începând cu 2022 vor fi electrificate

de I.B. Sâmbătă, 21 noiembrie 2020, 0:44
- a A+
Imagine
Mihai Bordeanu, director de marketing pentru Dacia în cadrul Grupului Renault, a afirmat, vineri, că modelele noi care vor fi lansate începând din anul 2022 vor avea şi opţiunea unei motorizări hibride, potrivit Agerpres.


"La asta ne gândim foarte serios, este luată în calcul pentru viitorul gamei, este luată în calcul şi pentru viitorul altor modele. Toate modelele noi lansate începând cu 2022 vor fi electrificate. Atenţie, spun electrificate, nu electrice, deci vor avea şi această opţiune. Deocamdată, pentru lansarea generaţiei a treia de Sandero, costurile sunt încă destul de ridicate şi atunci am preferat să lansăm gama de motoare pe care aţi văzut-o, dar, cu siguranţă, hibridul e parte din planurile de viitor", a spus Mihai Bordeanu într-o conferinţă de presă organizată la Titu, cu ocazia unui test drive pentru jurnalişti cu noile modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway.

El a exclus, totodată, posibilitatea introducerii unui motor diesel pentru cele trei noi modele, care vor fi comercializate doar cu motorizări pe benzină sau benzină şi GPL.

"Am studiat trendul, ce se întâmplă cu piaţa (...), or, cererea pentru motorizările diesel e în clară descreştere pe acest segment în Europa. Răspunsul simplu este nu, nu vom avea diesel în gamă", a precizat Bordeanu.


4662 de afisari



electrificate
jorj_bv [utilizator], Sâmbătă, 21 noiembrie 2020, 1:26
+3/5
adica or sa aiba o baterie de 1kWh si un motor electric de 10 cai, eventual conectat pe cureaua motorului cum au Suzuki mild-hibrid.
pai
codyrocco [utilizator], Sâmbătă, 21 noiembrie 2020, 8:22
+2/2
la astea autonomia o sa se masoare in functie de lungimea cablului pana la priza
comenteaza