VIDEO Un cățel a fost incendiat de doi adolescenți în Buzău / Marcel Vela: S-a întocmit dosar penal pentru schingiuire - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0969joi 26 nov 2020

VIDEO Un cățel a fost incendiat de doi adolescenți în Buzău / Marcel Vela: S-a întocmit dosar penal pentru schingiuire

de N.O. Duminică, 22 noiembrie 2020, 21:47
- a A+
Imagine
Poliţia a deschis dosar penal pentru rănirea sau schingiuirea animalelor, după ce pe pe reţelele sociale a apărut un clip în care câţiva minori incendiază un cățel în comuna buzoiană Mărăcineni, a anunțat ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela.


Imagini cutremurătoare au apărut pe rețelele de socializare în care se vede cum persoane incendiază un cățel.
În urma apariției imaginilor, organizația Kola Kariola a mers cu poliția pentru a recupera cățelul.

În imaginile distribuite de organizație pe pagina sa de Facebook se vede cum polițiștii au intrat într-o curte și au recuperat cățelul viu, învelit într-o folie de protecție.



Potrivit ministrului Afacerilor de Interne, Marcel Vela, poliţiştii din cadrul IPJ Buzău i-au identificat pe tinerii agresori și s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănire sau schingiuire a animalelor.

"Câinele care a fost incendiat la Buzău a fost salvat, iar acum este pe mâini bune. Pentru cei care nu cunosc povestea, vă spun că a fost victima inconştienţei şi teribilismului a trei adolescenţi din comuna Mărgineni. Aceştia au turnat acetonă pe căţel şi i-au dat foc, iar pentru a-şi prezenta 'bravura' au postat filmuleţul pe o reţea de socializare. În urma apariţiei imaginilor pe internet, poliţiştii din cadrul IPJ Buzău s-au autosesizat şi i-au identificat pe tinerii agresori. Din fericire, căţelul a fost găsit astăzi la domiciliul autorilor. Poliţiştii l-au ridicat şi predat asociaţiei pentru protecţia animalelor Kola Kariola, care va avea grijă de el. De asemenea, pentru a clarifica toate aspectele, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănire sau schingiuire a animalelor", a scris Vela, duminică seara, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit Poliţiei din Buzău, persoanele care apar în imaginile de pe reţeaua de socializare și care incendiază câinele sau râd sunt doi minori în vârstă de 13 ani, respectiv 16 ani, din judeţul Buzău, scrie Adevărul.ro.



6743 de afisari



Viitorii criminali
Imperialistu [utilizator], Duminică, 22 noiembrie 2020, 21:55
+24/26
Astia-s.
De exemplu le executi silit parintii
Ark_ro [utilizator], Duminică, 22 noiembrie 2020, 22:05
+21/23
si sa vezi corectie si educatie isi iau viitori criminali... Astia sunt lipsiti de empatie fata de fiintele vii din jurul lor, varsta nu reprezinta o scuza....
inca 11 comentarii comenteaza