Axios: Armata israeliană se pregătește pentru posibilitatea ca Trump să lovească Iranul - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0186marţi 19 ian 2021

Axios: Armata israeliană se pregătește pentru posibilitatea ca Trump să lovească Iranul

de I.B. Miercuri, 25 noiembrie 2020, 20:34
- a A+
Imagine
Forțele de apărare din Israel au primit în ultimele săptămâni instrucțiuni să se pregătească pentru posibilitatea ca SUA să efectueze o acțiune militară împotriva Iranului înainte ca președintele Trump să părăsească funcția, au spus înalți oficiali israelieni, potrivit Axios .


De ce contează: guvernul israelian a instruit IDF să întreprindă pregătirile nu din cauza vreunei informații sau a unei evaluări a faptului că Trump va ordona o astfel de acțiune, ci pentru că înalții oficiali israelieni anticipează "o perioadă foarte sensibilă" înainte de inaugurarea lui Biden, pe 20 ianuarie.

Măsurile de pregătire ale IDF se referă la posibile represalii iraniene împotriva Israelului direct sau prin împuterniciți iranieni în Siria, Gaza și Liban, au spus oficialii israelieni.

Săptămâna trecută, New York Times a raportat că Trump a ridicat posibilitatea de a ataca instalația iraniană de îmbogățire a uraniului din Natanz într-o întâlnire cu membri înalți ai echipei sale de securitate națională.

Trump a ridicat ideea după ce a fost informat despre un raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică despre stocurile în creștere ale Iranului de uraniu îmbogățit, însă oficialii de vârf - inclusiv vicepreședintele Mike Pence și secretarul de stat Mike Pompeo - au avertizat cu privire la riscurile escaladării regionale, conform Times.

Trump părea convins că ar fi prea riscant să lovească Iranul direct, dar a luat în considerare alte opțiuni, relatează Times.

Ce se întâmplă: ministrul israelian al apărării Benny Gantz a vorbit de două ori în ultimele două săptămâni cu Christopher Miller, secretarul interimar al apărării al lui Trump. Au discutat despre Iran, precum și despre Siria și despre cooperarea în domeniul apărării.

Duminica trecută, premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a întâlnit în Arabia Saudită cu prințul moștenitor Mohammed Bin Salman. Una dintre principalele probleme discutate a fost Iranul, spun oficialii israelieni.

Pompeo a vizitat Israelul și mai multe țări din Golf săptămâna trecută pentru a discuta despre Iran. Oficialii Departamentului de Stat care călătoresc cu Pompeo au declarat reporterilor că "toate opțiunile sunt pe masă".

În timp ce Pompeo se afla în Golf, Comandamentul Central al SUA a anunțat că bombardierele strategice B-52 au efectuat o "misiune scurtă, cu rază lungă de acțiune în Orientul Mijlociu, pentru a descuraja agresiunea și a-i liniști pe partenerii și aliații SUA." Acest fapt a fost văzut ca un alt semnal pentru Iran.

Hossein Dehghan, consilier al liderului Iranului și posibil candidat la viitoarele alegeri prezidențiale ale Iranului, a declarat săptămâna trecută pentru AP că o lovitură militară americană împotriva Iranului ar putea declanșa un "război în toată regula" în Orientul Mijlociu.

Ce urmează: Înalți oficiali israelieni spun că se așteaptă ca Israelul să primească o notificare prealabilă înainte de orice lovitură a SUA împotriva Iranului. Dar sunt îngrijorați că nu vor fi suficienți de pregătiți. Astfel, ordinul către IDF cere să înceapă să ia măsuri pregătitoare în ipoteza că un astfel de scenariu este posibil.


10867 de afisari



Doar o corectie
mcris [utilizator], Miercuri, 25 noiembrie 2020, 21:30
+20/22
Iranienii nu sunt arabi, sunt persani.
Stati fratilor, linistiti,
Astazi [utilizator], Miercuri, 25 noiembrie 2020, 21:14
+11/39
nu va ajunge Covidul? Razboi mai vreti? Dementilor! Sunteti praf la voi in tara si va duceti peste altii? La fel si pasnicul popor ales. Daca este intr-adevar asa, sa fie portavocea pacii si reconcilierii, nu a zazaniei si razboiului fratricid(sunt frati cu arabii dupa stramosi).
inca 21 de comentarii comenteaza