Opoziţia din Belarus le promite ajutor financiar victimelor represiunii regimului - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0172marţi 19 ian 2021

Opoziţia din Belarus le promite ajutor financiar victimelor represiunii regimului

de N.O. Joi, 26 noiembrie 2020, 1:02
- a A+
Imagine
Lidera opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil în Lituania, a declarat miercuri că există o sumă de 150 de milioane de dolari pentru compensaţii, pusă la dispoziţia persoanelor care au suferit din cauza represiunii regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, relatează DPA, potrivit Agerpres.


Opoziţia primeşte finanţare de la donatori, precum şi de la Uniunea Europeană. Banii vor fi oferiţi persoanelor care au suferit răni din cauza represiunii guvernului, precum şi companiilor care au întâmpinat dificultăţi financiare după luni de criză politică.

Lukaşenko şi-a proclamat victoria la alegerile disputate din august, în timp ce opoziţia contestă scrutinul. De la alegeri, au avut loc proteste împotriva regimului, în timp ce unii lideri ai opoziţiei, aşa cum este şi Svetlana Tihanovskaia, au fugit din ţară pentru siguranţa lor.

Opoziţia cere de asemenea o nouă Constituţie şi noi alegeri. Solicitările vin înaintea unei programate vizite a ministrului rus de externe Serghei Lavrov joi la Minsk, unde se va întâlni cu Lukaşenko.

Tihanovskaia spune că sprijinul financiar este necesar deoarece multe persoane nu mai pot să îşi ducă viaţa în condiţii normale în contextul protestelor.

Studenţii şi profesorii au fost de asemenea blocaţi, uneori, să intre în clădirile universităţilor. Pentru a-i ajuta, opozanta a precizat că vor fi folosiţi bani pentru a oferi 30 de burse şi pentru a sprijini 20 de profesori care şi-au pierdut locurile de muncă.



214 afisari



Niciun comentariu
comenteaza