OFICIAL: Adrian Vasile (38 de ani), noul selecționer al naționalei de handbal feminin a României - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0209miercuri 03 mar 2021

OFICIAL: Adrian Vasile (38 de ani), noul selecționer al naționalei de handbal feminin a României

de A.I. Marţi, 19 ianuarie 2021, 14:21
- a A+
Imagine
De-acum este oficial: Adrian Vasile este noul selecționer al naționalei de handbal feminin a României. În vârstă de 38 de ani, tehnicianul ocupă în prezent și funcția de antrenor principal al formaţiei CSM Bucureşti.


Ce spune președintele FRH

"Adrian Vasile a acceptat să fie antrenorul echipei naţionale şi ne-am pus de acord, iar acum vom semna contractul. Eu sunt mai liniştit acum, avem un staff tehnic, avem un program clar de pregătire şi de abordare a primului obiectiv, calificarea la Jocurile Olimpice. Lucrurile sunt puse pe un drum corect, spun eu. Contractul este valabil până pe 20 decembrie anul curent şi îmi doresc din suflet să ne oblige actualul staff tehnic să semnăm pe tot ciclul olimpic pentru Paris" - Alexandru Dedu , președintele FRH, citat de Agerpres .

Funcția de selecționer - O onoare

"Este extrem de onorant să fiu în această poziţie. Fără îndoială este cea mai mare onoare a vieţii mele să fiu antrenorul echipei naţionale... o echipă naţională cu care am crescut la televizor. Este un drum pe care de abia aştept să-l începem. Eu şi staff-ul meu suntem foarte motivaţi să ne îndeplinim primul obiectiv de a ne califica la JO de la Tokyo" - Adrian Vasile .

Deși a condus România la o singură competiție (din cauza pandemiei de Covid-19), Bogdan Burcea a plătit pentru rezultatul slab al României la Euro 2020: locul 12 (cea mai slabă clasare din istoria participărilor la turneul final european).

În vârstă de 38 de ani, Adi Vasile este în prezent antrenorul echipei CSM București, formație care evoluează în Liga Campionilor.

Adi Vasile a ocupat funcția de antrenor secund al naționalei feminine din Muntenegru, acolo unde a lucrat cu Per Johansson (suedezul se ocupă în prezent de pregătirea echipei Rostov-Don).

În cariera de jucător, Vasile a jucat timp de zece sezoane la Steaua (2001-2011) pe postul de extremă stânga.

Ce urmează pentru naționala României

Următoarea competiție oficială la care va participa naționala României va fi Turneul Preolimpic. Acesta va avea loc în perioada 19-21 martie 2021, la Podgorica, în Muntenegru.

România face parte din Grupa 3, alături de Muntenegru, Norvegia și Thailanda.

Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, iar primele două clasate vor obține biletele pentru JO 2020 de la Tokyo (competiția va avea loc în vara anului viitor, a fost amânată din cauza pandemiei de Covid-19).



1628 de afisari



performanta?
cet [utilizator], Marţi, 19 ianuarie 2021, 16:33
+1/1
CSM Bucureşti (cu Adrian Vasile ca antrenor) e de ceva timp, în "cădere liberă" - oare ce criteriu de performanţă primează în alegerea sa ca antrenor al naţionalei?
Pe mine
Belu13 [utilizator], Marţi, 19 ianuarie 2021, 22:40
0/0
Mă umflă râsul când văd asta :))))
comenteaza