Propunerea care a inflamat Italia: Distribuirea vaccinurilor anti-Covid în funcție de contribuția la PIB - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0209miercuri 03 mar 2021

Propunerea care a inflamat Italia: Distribuirea vaccinurilor anti-Covid în funcție de contribuția la PIB

de S.J. Marţi, 19 ianuarie 2021, 14:45
- a A+
Imagine
Noul vicepreședinte și evaluator pentru asistență socială al regiunii Lombardia, Letizia Moratti , i-a cerut comisarului italian responsabil de gestionarea pandemiei ca distribuirea vaccinurilor anti-Covid să se facă și pe baza contribuției regiunilor la PIB-ul național, relatează Il Fatto Quotidiano .


Moratti, fost primar al orașului Milano între 2006 și 2011, a făcut propunerea într-o scrisoare trimisă în urmă cu câteva zile comisarului Domenico Arcuri, cerând includerea unor noi parametri în programul național de distribuire a vaccinurilor anti-Covid.

Contribuția la PIB-ul național a fost inclusă alături de alți factori precum mobilitatea și densitatea populației sau severitatea pandemiei în diferitele regiuni.

Asta ar însemna că Lombardia și cele mai productive regiuni ale Italiei ar trebui să aibă un traseu privilegiat în distribuirea vaccinurilor, inițiativă împărtășită și de președintele Lombardiei, Attilio Fontana:

"Vicepreședintele Moratti a cerut o serie de completări care mi se par extrem de coerente și logice și vom asculta ce are de spus Arcuri", a explicat președintele regiunii din nordul Italiei într-o conferință de presă.

Ministrul italian al sănătății, Roberto Speranza, a respins categoric ideea:

"Toată lumea are dreptul la vaccin indiferent de cât de înstărit este teritoriul în care trăiește", a scris acesta pe Twitter, adăugând că "În Italia sănătatea este un bun public fundamental garantat de Constituție. Nu un privilegiu al celor care au mai mult".

"Acest lucru merită o discuție imediată: criteriile enumerate în acest moment par discutabile dacă nu discriminatorii", a comentat și Massimo De Rosa, consilier local pentru Milano al Mișcării 5 Stele.

Partidul Democrat consideră propunerea "incalificabilă", așa cum a fost descrisă de liderul formațiunii din Comisia pentru buget din parlamentul italian, Ubaldo Pagano:

"Întreaga politică a Ligii [Nordului] este bazată pe acest concept: mai întâi Nordul, mai întâi PIB-ul, chiar și în detrimentul sănătății, egalității, unității naționale", a afirmat deputatul.

"Mesajul politic care reprezintă adevărata față a acestei drepte nu a fost niciodată transmis atât de clar. Propunerea lui Moratti te lasă consternat", a adăugat acesta.

Confruntat cu critici, departamentul condus de Moratti a încercat să clarifice: trimiterea la PIB nu este legată de conceptul de "bogăție", ci de cererea de "accelerare a vaccinărilor într-o regiune dens populată de cetățeni și, de asemenea, de întreprinderi, care este unul dintre principalele motoare economice ale țării".

"Conceptul nu este acela de a oferi mai multe vaccinuri celor mai bogate regiuni", ci "dacă ajutați la revenirea Lombardiei, contribuiți automat la revenirea întregii țări", mai precizează Departamentul pentru asistență socială din această regiune.

Citește și:


2925 de afisari



sa vezi acum...
alex562 [utilizator], Marţi, 19 ianuarie 2021, 14:49
+4/4
... ce se pun pensionarii pe treaba..
o fi garantat de constitutie..
Ismail Paine de circ [utilizator], Marţi, 19 ianuarie 2021, 15:13
+3/7
... dar pe banii cui?
inca 2 comentarii comenteaza