Antony Blinken, viitorul secretar de Stat al lui Biden, promite o Americă "în prima linie", alături de aliații săi, în fața scenariului unei lumi "post-americane" - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0209miercuri 03 mar 2021

Antony Blinken, viitorul secretar de Stat al lui Biden, promite o Americă "în prima linie", alături de aliații săi, în fața scenariului unei lumi "post-americane"

de R.M. Marţi, 19 ianuarie 2021, 16:03
- a A+
Imagine
America revine în "prima linie" dar va conta pe aliații săi pentru a "câștiga competiția cu China" și pentru a-și contracara adversarii: viitorul secretar de Stat al lui Joe Biden a promis marți o ruptură cu diplomația unilateralistă și suveranistă a lui Donald Trump, potrivit AFP.


"Putem să revigorăm alianțele noastre fundamentale", va afirma Antony Blinken în timpul audierii în fața Senatului, potrivit discursului difuzat de echipa sa. "Împreună, suntem în cea mai bună postură pentru a contracara amenințările ridicate de Rusia, Iran și Coreea de Nord și pentru a apăra democrația și drepturile omului."

Noua administrație încearcă să întoarcă pagina guvernului Trump, care și-a criticat aliații, a flirtat cu autocrații, a spart convențiile internaționale și a disprețuit cercurile multilaterale.

Pentru aceasta, Joe Biden va readuce imediat după sosirea la Casa Albă, miercuri, America în acordul de la Paris privind climatul.

Noul președinte a ales diplomați experimentați, trecuți prin administrația Barack Obama, o garanție a revenirii la o politică externă mai clasică.

"Leadershipul american"

În fruntea lor, Antony Blinken, un intervenționist care va trebui să lucreze cu o Americă ce pare să nu mai dorească acest lucru.

"Leadershipul american contează încă", va afirma acesta în fața senatorilor, care se vor pronunța în zilele următoare asupra votului privind nominalizare sa.

Acesta ar urma să promită o revenire a Statelor Unite "în prima linie" dar într-un joc colectiv, deoarece "niciuna dintre marile provocări" ale momentului "nu poate fi rezolvată de o țară care acționează singură".

"Ghidați de aceste principii, putem depăși criza Covid, cea mai mare provocare după al Doilea Război Mondial", potrivit sursei citate.

"Putem câștiga competiția cu China", va mai spune viitorul șef al diplomației americane.

Joe Biden, descris drept "slab" de numeroși republicani, a promis că va fi "ferm cu China".

Dar această fermitate se va transforma într-un nou Război Rece, care pare să se profileze sub conducerea lui Mike Pompeo, secretarul de Stat al lui Donald Trump? Sau într-o competiție strategică clară, dar mai puțin încrâncenată, așa cum doresc europenii?

Răspunsul la această întrebare va determina "succesul sau eșecul politicii externe americane", afirma înaintea alegerilor din noiembrie fostul diplomat Bill Burns - numit de atunci în fruntea CIA de Joe Biden.

Alte scadențe presante vor reprezenta tot atâtea teste pentru voința afișată de echipa Biden-Blinken de a conjuga fermitatea și dialogul.

Washingtonul și Moscova, vechiul său rival, au termen până în 5 februarie pentru prelungirea unui tratat esențial pentru dezarmarea nucleară, New Start.

"Lumea post-americană"


Administrația Biden, care vrea să se detașeze de ambivalența lui Donald Trump, dornic să se apropie de președintele rus Vladimir Putin, va trebui să găsească modalități de a negocia rapid.

Și mai exploziv, dosarul iranian.

Joe Biden a promis revenirea în acordul internațional care urmărea să împiedice Teheranul să obțină arma atomică, semnat în 2015 sub administrația Obama, în care era vicepreședinte, și abandonat de Donald Trump.

Pentru aceasta, ar trebui să ridice sancțiunile pe care republicanii le-au înăsprit în mod continuu. În paralel cu asigurarea că Iranul revine la respectarea restricțiilor nucleare.

Democratul va trebui de asemenea să demonstreze unei clase politice sceptice că va da dovadă de fermitate în fața acțiunilor Teheranului în Orientul Mijlociu.

Rolul lui Antony Blinken, fidelul său consilier de 58 de ani, va fi cu atât mai important cu cât viitorul președinte va fi acaparat de crizele interne - pandemia, problemele economice, injustiția rasială.

În plus, o imagine pătată a Americii, după asaltul partizanilor lui Trump asupra Capitoliului.

"Va fi nevoie de mult timp pentru a putea apăra de manieră credibilă statul de drept" în străinătate, afirma fostul diplomat Richard Haass, în timpul violențelor din Congres. Acea dată de 6 ianuarie a însemnat pentru el începutul unei "lumi post-americane, care nu va mai fi caracterizată de primatul Statelor Unite".

Thomas Wright, de la think-tankul Brookings Institution, "a repara democrația la noi nu este incompatibil cu apărarea democrației în altă parte". "Cele două merg împreună", a argumentat el, în publicația The Atlantic, subliniind că trumpismul și avatarii săi nu este un fenomen exclusiv american.


1472 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza