Despărțire după 26 de ani - Colaborarea dintre Inter Milano și Pirelli s-a încheiat - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0937marţi 20 apr 2021

Despărțire după 26 de ani - Colaborarea dintre Inter Milano și Pirelli s-a încheiat

de Silviu Dumitru Marţi, 2 martie 2021, 22:33
- a A+
Imagine
Producătorul de pneuri Pirelli nu va mai fi sponsor principal al clubului italian Internazionale Milano, cu care a colaborat peste 25 de ani, informează lequipe.fr.


"Vom menţine o legătură cu Inter, dar numele nostru nu va mai fi pe tricou (n.r. - din sezonul viitor)", a declarat Marco Tronchetti Provera, directorul general al Pirelli , în cadrul emisiunii La Politica Nel Pallone.

Tricoul echipei Inter a devenit inconfundabil din 1995, când numele Pirelli a apărut pe pieptul jucătorilor. În cadrul acestei colaborări, echipa a câştigat un trofeu al Ligii Campionilor, unul al Cupei UEFA, unul al Cupei Mondiale a Cluburilor, cinci titluri naţionale, de patru ori Cupa Italiei şi tot de atâtea ori Supercupa Italiei, scrie News.ro.

Potrivit Calcio Finanza, Inter a primit din partea producătorului de anvelope aproape un sfert de miliard de de euro, însemnând o medie de peste nouă de milioane de euro pe sezon.

Inter Milano trece prin momente dificile din cauza problemelor financiare ale acţionarului majoritar, grupul chinez Suning. Clubul la care evoluează portarul Ionuţ Radu are nevoie de un sponsor care să-i asigure o sumă de 30-35 de milioane de euro pe an, potrivit estimărilor presei italiene.


2352 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza