Australia a comandat 85 de milioane de vaccinuri Pfizer. Să aibă pentru următorii doi ani - Hotnews Mobile
1 € 1 USD marţi 21 sep 2021

Australia a comandat 85 de milioane de vaccinuri Pfizer. Să aibă pentru următorii doi ani

de DP Duminică, 25 iulie 2021, 9:01
- a A+
Imagine
Guvernul australian a anunţat duminică rezervarea a 85 de milioane de vaccinuri de la Pfizer împotriva COVID-19, care vor fi livrate în 2022 şi 2023 şi vor servi ca doze de rapel împotriva pandemiei, informează EFE, scrie Agerpres. Premierul Scott Morrison, care este criticat pentru întârzierile în campania de vaccinare a ţării, a declarat într-un comunicat că această achiziţie serveşte la "continuarea protecţiei" cetăţenilor împotriva "ameninţării în continuă evoluţie a COVID-19".


Toţi australienii vor avea acces la un vaccin de rapel dacă va fi necesar", a declarat premierul, a cărui popularitate este în scădere în urma actualei reapariţii a virusului în Australia şi în ciuda unei bune gestionări în primele luni ale pandemiei.

Oficialii se aşteaptă ca prima tranşă din aceste doze să sosească în primul trimestru din 2022, când vor fi primite în total 60 de milioane de vaccinuri, iar restul de 25 de milioane de doze vor sosi în 2023.

Australia, care iniţial plănuia să îşi vaccineze întreaga populaţie până la sfârşitul lunii octombrie, a reuşit să vaccineze aproximativ 14% dintre cei cu vârsta de 16 ani şi peste cu schema completă.

Mai mult de jumătate din cei 25 de milioane de locuitori ai ţării se află sub măsuri de izolare din cauza unui focar de infecţie apărut la Sydney la mijlocul lunii iunie, legat de varianta Delta a virusului.

Autoritatea sanitară din statul New South Wales, a cărui capitală este Sydney, a raportat duminică 141 de cazuri noi şi două decese.

Pe lângă măsurile de izolare a oraşului Sydney şi a comunităţilor învecinate, care au început la 27 iunie şi durează până la 30 iulie, măsuri similare sunt în vigoare până marţea viitoare şi în statele Victoria, care a raportat duminică 11 noi infecţii, şi Australia de Sud, cu trei cazuri noi.

''Nu există o modalitate uşoară de a pune capăt cazurilor de boală, iar izolarea este cea care face acest lucru (...) vaccinurile pot ajuta, dar nu vor pune capăt carantinei'', a precizat Morrison la o conferinţă de presă ulterioară.

Australia, care pune în aplicare o politică de izolare puternică şi rapidă atunci când detectează focare ale virusului, a acumulat peste 32.800 de cazuri şi 918 decese de la începutul pandemiei.


1530 de afisari



Ai dreptul să experimentezi.
asavreau [utilizator], Duminică, 25 iulie 2021, 13:32
+2/6
Și, după studiile făcute ,poți să publici rezultatul. Nu se scot castanele din foc cu mâna altuia.
Niste saraci!
mike123 [utilizator], Duminică, 25 iulie 2021, 13:41
+2/6
Romania a comandat 120 de miliane doze de vaccin!
Sa fie!
inca 4 comentarii comenteaza