Anna Karenina Netflix. De ce se sinucid femeile? - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2171miercuri 22 sep 2021
Piața și privirea femeii

Anna Karenina Netflix. De ce se sinucid femeile?

de Eugen Istodor Sâmbătă, 20 februarie 2021, 8:54
- a A+
Imagine
Nu știu când, cum, de ce se sinucid femeile. Dar pot să privesc spre două povești memorabile. Și Emma și Anna se sinucid. Emma Bovary a lui Flaubert și Anna Karenina a lui Tolstoi. Autorii nu le văd rostul într-o lume apăsată de norme. Și le administrează arsenic și “roți de tren". Eternitatea poveștilor ne-a dat două sindroame. Unu-i bovarismul - Tendință prezentă la unele persoane care, nemulțumite de realitatea propriei lor condiții, își făuresc o personalitate fictivă, corespunzătoare aspirațiilor lor (DEX). Sindromul “Anna Karenina" - o persoană devine obsedată de partenerul ei. Ea este îndrăgostită, în primul rând, de himera sentimentului, nu neapărat de o persoană fizică. Ce mecanic și tâmpit sună sindroamele. Prefer poveștile.


Știindu-le bine și pe Emma și pe Anna, Wright și Stoppard (regizor și scenarist) dau drumul unui film în care personajele trăiesc mecanic. Punctul de pornire este: știm poveștile, știm cum funcționează lucrurile astea. Și-n viață, și-n artă.

Așa că Wright și Stoppard spun-reafirmă că Lumea este o imensă scenă de teatru. Transpun în film, nu-i așa, o imensă banalitate. Cine nu știe că viața e un teatru, în care noi suntem niște păpuși?

Viața în Anna Karenina" e mecanică. Eroii filmului sunt niște păpuși mari și mecanice. Avem astfel convenția vieții Annei și convenția artistică construită de Wright și Stoppard.

Mecanica asta spune cam așa: fac un gest și el are consecințe directe, imediate. Fac asta-iese aia. "Nu iese fum fără foc". Am un loc în societate - îmi păstrez locul în societate. Merg înainte în societate ca trenul pe calea ferată. Opresc în stații, îmi fac datoria. Trăiesc și mă robotizez. Nu mai văd detaliile. Pierd gustul, aroma vieții adevărate. Mă pierd ca om cu atâtea și atâtea posibilități, simțuri, priviri, nuanțe.

Anna este prinsă într-o bună, dar convențională căsătorie. Are de toate. Copil, bani, soț atent și erou social. Anna este realizată. Este văzută ca o virtuoasă, de aceea și devine “reparator" al inimilor frânte. Dă sfaturi celor care și-au răcit, rătăcit perechea.

Deodată însă.
Îl întâlnește pe Vronski. Într-o gară, unde altundeva? Vronsky este în plină tinerețe, în plină ascensiune militară, dornic de aventuri, flușturatic, cu o privire de pește prădător. Ambii sunt păpuși mecanice.

Anna, însă, își sucește privirea, își dă ochii peste cap și schimbă destinele amândurora și pune societatea în întrebare. În derivă.
Priviți ochii Keirei (Anna) din bucata asta video:



Imobilă ca persoană, nu? Anna stă într-un colț al sălii de bal.
Anna își sucește-rotește doar privirea. Ca o păpușă de porțelan.
Își dă ochii peste cap.
Robotismul vieții și teatralismul regizoral sunt schimbate printr-o privire.
“Sucită" privire.
Voluptoasă, nevinovată. Păcătoasă. Și-ncet încet dispare teatralitatea, se topesc “sforile" eroilor din film. Doar dragostea poate face așa ceva. Ceva contra mecanicii, antidot împotriva robotizării.

Anna și Vronski se iubesc. Îndură prejudecățile lumii lor. Începe un vals în care niciunul nu știe bine pașii. Recunoașterea publică a relației, izolarea lor socială, revendicarea copilului Annei, înfruntarea cu Karenin. Totul e o înfruntare. Pași greșiți de dans. Anna și Vronski sunt una, da, cu ezitări, dar împreună. Anna și Vronski ieșiți din mecanica socială se simt, cum altfel depresivi. Rătăciți, nu?

Vronski se desparte de felul lui de a trăi, trai dictat de distracții, tinereți, mamă și flirturi. Anna intră și ea în dinamica adaptării. Aceste succesive adaptările la viața în doi "îi rătăcește" diferit.

Anna se rătăcește însă cu mult mai mult.
Ea rămâne prinsă în nevinovăția primei priviri. Rămâne îndrăgostită de EA, de Anna cea îndrăgostită.
Anna fără griji, fără probleme. Și Anna, da, așa este văzută de Wright și Stoppard, înaintează în gol. Devine o lunatică. Neliniștea ei adevărată este dată de această avarie.

Nu mai regăsește aceea privire de început, în care lumea era la picioarele ei. Aceea privire "sucită", aceea privire liberă. Se rătăcește, alunecă în propria imagine de îndrăgostită.



De ce se sinucide Anna? De ce nu așteaptă timpul să așeze lucrurile?
Vronski, așa cum e el, nu pare a o trăda. Bani se găsesc. O casă deasupra capului se găsește. Copiii nu-s problemă. Lumea o s-o ierte, o s-o integreze, nu? Doar asta-i viața. Intri încet-încet iar în mecanica vieții. Cât de mult ne-o dorim, cât de bine ne este acolo.

Totuși, Anna se sinucide aruncându-se sub tren.
Dece? De ce? Doamne, dece? Spectatorul “prins" de film, carte, poveste se întreabă neliniștit.
Dar Tolstoi, ca și Caragiale în "Două loturi", n-are probleme de astea. Spune așa:

“Dacă aș fi unul din acei autori care se respectă și sunt foarte respectați, aș încheia povestirea mea astfel… au trecut mulți ani la mijloc. Anna Karenina a înnebunit. Adică, în timp s-a întors la mecanica vieții. A fost o păpușică cu păcate. A fost iertată, integrată."

“Dar... fiindcă nu sunt dintre acei autori, prefer să vă spun drept:" am sinucis-o.
Cam așa spune Tolstoi. Am salvat aceea privire “sucită", unică, care avea voluptate, feminitate, nevinovăție, păcat, nicio prevestire a pericolului, nimic din contingența asta a vieții. Acel frecuș. Am bani, n-am bani. Am unde trăi, n-am unde trăi. Duc copilul la grădiniță. Face copilul balet. Fac muncă de acasă. Intru pe grupul uațap. Ăla e rasist. Eu nu vreau îndoctrinare. Eu cred în conspirații.

Și acum, alt final. De ce Anna nu moare ca și Emma Bovary de arsenic? Pentru că această cale ferată invocată de Tolstoi vorbește cu mult mai elocvent despre mecanica vieții. Calea ferată este mecanică. Mecanica presupune și defecțiune, și blocaj, nu? Ori Anna rămâne blocată.

Îndrăgostită de propria privire prin care a schimbat lumea. Nu mulți rămânem îndrăgostiți de aceea imagine unică. Tu? Pe bune? Nu cred....

Anna Karenina
Regizor: Joe Wright
Scenariu: Tom Stoppard - Lev Tolstoy
Cu: Keira Knightley, Jude Law, Aaron Taylor-Johnson Filmul este mai vechi decât Netflixul.


6388 de afisari



Aveți dreptate
Leul in iarna [utilizator], Sâmbătă, 20 februarie 2021, 14:51
+2/4
DOAR DACĂ se apucă de citit acest roman al romanelor un cititor care nu este interesat decât de cum se sfârșește o poveste de amor...Și nu prea e obișnuit cu lectura... Sau consideră că, dacă a văzut un film după un roman, nu mai e nevoie să citească și cartea...
Filmul lui Joe Wright
Leul in iarna [utilizator], Sâmbătă, 20 februarie 2021, 21:01
+2/4
încearcă o interpretare nouă după unul dintre marile romane ale lumii... Numai că încercarea asta mie mi se pare exagerat de căutată în dorința de a fi originală... Și cred că și trădează spiritul cărții... Ana și Vronski nu sunt niște ființe frivole... Sunt un bărbat și o femeie pe capul cărora se năpustește o mare pasiune care-i duce la distrugere... Mai ales într-o societate încremenită în reguli și prejudecăți și care nu ia în considerație sentimentele, ba mai mult, le condamnă... O societate ipocrită pentru care contează mai mult decât orice aparențele... În afară de asta filmul se inspiră foarte mult din Nichita Mihalkov pentru prezentarea societății ruse a veacului XIX... M-am gândit foarte des în timp ce priveam la „Bărbierul din Siberia”, la „Oci ciornâie”, etc... Ca să spun drept doar Jude Law în rolul lui Karenin a fost pe placul meu... Un film cu pretenții mai mari decât putea duce... Zic și eu...
inca 10 comentarii comenteaza