Elevii vor putea da feedback profesorilor începând cu anul școlar 2021-2022; feedback-ul nu va afecta calificativele și salariile - secretar de stat în Ministerul Educației - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1035sâmbătă 08 mai 2021

Elevii vor putea da feedback profesorilor începând cu anul școlar 2021-2022; feedback-ul nu va afecta calificativele și salariile - secretar de stat în Ministerul Educației

de I.R. Marţi, 20 aprilie 2021, 11:31
- a A+
Imagine
​Începând din toamnă, odată cu anul școlar 2021-2022, elevii vor putea oferi feedback profesorilor de la clasă, chestionarul urmând să fie realizat în cadrul Ministerului Educației, a precizat pe Facebook secretarul de stat Radu Szekely. Potrivit acestuia, feedback-ul se va discuta doar intern și nu va avea impact asupra calificativelor sau salariilor cadrelor didactice.


Precizările lui Szekely:

  • "Eram datori elevilor și profesorilor cu asta de ceva vreme. De cel puțin patru-cinci ani: art. 7 lit. aa) din Ordinul Ministrului Educației 4742/10.08.2016. Dar e nevoie de câteva clarificări.
  • După cum am spus, dar se pare că nu s-a înțeles corect, la nivelul Ministerului Educației se lucrează în prezent, în colaborare cu Consiliul Național al Elevilor, la o metodologie și la un chestionar care să permită colectarea, în mod anonim, a opiniilor elevilor cu privire la procesul de predare-învățare-evaluare. Este vorba de un tip de feedback pe care orice beneficiar al unui serviciu îl poate da prestatorului pentru a ajuta la îmbunătățirea acelui serviciu: aici vorbim despre serviciul public de educație.
  • Acest feedback se colectează și rezultatele se discută intern, cu elevii la nivel de clasă și cu colegii și directorul la nivel de școală, fără a fi public și fără a avea vreun impact asupra calificativelor sau salariilor profesorilor.
  • Este vorba deci de o activitate cu scop formativ, care să ajute profesorul să își calibreze activitățile la nevoile și așteptările elevilor, acolo unde acest lucru este posibil și în limita responsabilităților fiecărei părți implicate.
  • Varianta de chestionar apărută astăzi (luni, 19 aprilie - n.r.) în spațiul public e departe de a fi agreată la nivel de minister. A fost o propunere inițială din partea CNE care e deja modificată - și încă în lucru - pentru a putea garanta un grad mai mare de obiectivitate și relevanță a itemilor.
  • Vor fi mai multe tipuri de scale, vor fi și întrebări deschise și va exista o ponderare a răspunsurilor în funcție de nivelul de prezență la ore al elevului.
  • În plus, având in vedere caracterul neobișnuit în care învățarea s-a desfășurat în acest an școlar, dar și pentru a testa validitatea itemilor și a procesului de colectare a feedback-ului, în acest semestru Ministerul va propune implementarea metodologiei doar în școlile care doresc aplicarea chestionarului, urmând ca generalizarea procesului să aibă loc din anul școlar următor, ținând cont de feedback-ul rezultat din această pilotare."

Consiliul Național al Elevilor (CNE) a transmis luni un comunicat în care anunța că propune Ministerului Educației un mecanism de feedback semestrial, iar printre posibilele întrebări se numără itemi privind încurajarea, de către profesor, a participării elevilor la oră, utilizarea metodelor inovative de predare sau atmosfera generală din cadrul orelor de curs.

Comunicatul CNE venea după ce secretarul de stat Radu Szekely declarase sâmbătă că Ministerul Educației este în proces de elaborare a unei metodologii de consultare a elevilor la finalul fiecărui semestru, în așa fel încât să se colecteze feedback despre profesori, iar acesta să fie folosit în evaluarea cadrelor didactice, potrivit Edupedu.ro.

CNE notează și că dreptul de acordare a feedback-ului este în vigoare din 2016, dar nu se aplică.


4315 afisari



De ce să nu fie public?
BEDE [utilizator], Marţi, 20 aprilie 2021, 11:40
+2/2
Dacă nu este atunci public, la ce folos? Adică se scompletează un chestionar care este apoi ținut secret? Dacă este ținut secret înseamnă că este ca și cum nu ar fi, pentru că nu se vor lua nici un fel de măsuri pentru a corecta ceva care nu este cunoscut public. Doar să plătească o firmă - probabil a unor rude - să facă un soft pentru a implementa chestionarele. Și atât.
Cel mai mult ar conta ca rezultatele la chestionare să fie disponibile public. Așa se va vedea clar care sunt școlile cu o calitate mai bună a profesorilor și școlile mai slabe. Pentru că, în mod trist, nu toate școlile sunt la fel sub aspect al calității profesorilor.
Dar cel mai trist este că nu am văzut școală din Romînia care să-i pregătească pe elevi pentru problemele de care se vor lovi în lumea reală.
Imi pare rau
George21 [utilizator], Marţi, 20 aprilie 2021, 12:11
+1/3
Daca asta intelegeti prin feedback din partea elevilor imi pare rau dar va inselati.Scopul nu este de a trece toti elevii fara cunostinte ci scopul este de a imbunatati calitatea invatamantului, destul de proasta in unele locuri.
inca 4 comentarii comenteaza