Super Liga pe înțelesul tuturor - Felia de tort, bătaia pe cuțit și care este vina UEFA - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1035sâmbătă 08 mai 2021

Super Liga pe înțelesul tuturor - Felia de tort, bătaia pe cuțit și care este vina UEFA

de Adrian Ilincescu Marţi, 20 aprilie 2021, 11:44
- a A+
Imagine
​Fotbalul avea nevoie de un update important pentru ca să nu moară, este declarația cu care Florentino Perez își începe discursul despre Super Liga. De-abia concepută și fără să vadă (încă) efectiv lumina zilei, competiția a generat deja un val de reacții la nivel mondial (pro sau contra). Tortul și-a găsit un alt stăpân, iar UEFA nu dorește sub nicio formă să scape cuțitul din mână.

Într-un interviu pentru El Chiringuito TV, boss-ul celor de la Real Madrid a încercat să explice de ce era nevoie de o astfel de competiție care să oprească "monopolul UEFA ".

Vorbim însă despre aceeași UEFA care an de an a sporit puterile marilor cluburi , iar de la o competiție care asigura odinioară doar prezența campioanelor, am ajuns în prezent la câte patru echipe din Anglia, Spania, Germania și Italia.

Cu puterile majorate an de an, marile forțe ale Bătrânului Continent au decis să-și ia soarta în propriile mâini , fără a mai fi nevoite să treacă prin filtrul UEFA, atât de păgubos (spun ele) din punct de vedere financiar.

Florentino Perez a spus și de ce Champions League este de <domeniul trecutului >, o întrecere care nu mai face față realității pe care o trăim.

De asemenea, Perez nu ascunde faptul că mizele financiare au stat la baza noii idei, Super Liga fiind competiția care să le satisfacă bogaților și mai mult poftele.

Binele fotbalului

"Tot ce fac este pentru binele fotbalului, Super Liga nu este pentru bogați, are scopul de a salva fotbalul. Dacă sistemul actual ar continua, fotbalul va dispărea, până în 2024 ar fi deja mort" - Florentino Perez.

Marea miză: tinerii între 16-24 de ani

"Fanii își pierdeau interesul pentru fotbal, avem nevoie de o schimbare urgentă. Cei din categoria de vârstă 16-24 de ani nu mai sunt interesați de fotbal. Fotbalul trebuie să se adapteze noilor generații" - Florentino Perez.

Drepturile tv și miza de a fi urmărite toate meciurile

"Dacă unica metodă de a face profit este din drepturile tv, atunci trebuia găsită o soluție pentru a avea partide atractive, care să adune interesul precum un magnet.

Champions League este interesantă doar din sferturi. Sunt atâtea meciuri contra unor echipe mai puțin competitive, iar duelurile nu interesează, nu fac audiență.

Avem fani în China, Singapore, peste tot în lume. Fotbalul este sportul cu atâtea resurse. Chiar dacă ar exista oameni cu bani, mulți nu sunt interesați în acest moment" - Florentino Perez.

UEFA, visul "cel urât" în calea dezvoltării fotbalului

"UEFA e un monopol, trebuie să fie mai transparentă. Noi vrem să salvăm fotbalul în acest moment de cotitură. Dacă ajungi să câștigi Champions Leauge primești 120-130 milioane de euro de la UEFA. Cu noua competiție vom câștiga cu toții mult mai mult.

Fotbaliștii nu trebuie să-și facă probleme, nu va exista nicio suspendare din partea UEFA" - Florentino Perez.

Real, pierderi de 400 de milioane

"Cluburile mari din Anglia, Spania și Italia trebuie să găsească rapid o soluție pentru situația dificilă pe care o traverseză fotbalul. Doar Real Madrid a pierdut 400 de milioane de euro (n.r. din cauza pandemiei).

Super Liga va salva cluburile din punct de vedere financiar, va genera mai mulți bani. Real Madrid vs Manchester United și Barcelona vs Milan sunt mult mai atractive decât duelurile cu echipe modeste care fac parte acum din Champions League" - Florentino Perez.

Și echipele mici? (Tot la coadă, desigur)

"Echipele se pot alătura Super Ligii, nu ne-am gândit vreodată la un sistem închis, mereu ne-am gândit la meritul sportiv. 5 echipe își vor câștiga locul în fiecare sezon. Noul format al Ligii Campionilor nu va salva fotbalul. Nu îl înțeleg, nu va ajuta pe nimeni. Repet, UEFA are un monopol, noi încercăm să salvăm fotbalul" - Florentino Perez.

PSG și echipele germane nu au fost invitate

"Până astăzi, PSG nu a fost invitată. Nici măcar nu am vorbit cu echipele din Germania. Acum suntem 12 cluburi, vrem să devenim 15. Dacă Bayern și PSG refuză, Super Liga nu va fi anulată. Este un nonsens.

Față de Champions League, Super Liga ajută cluburile să își recupereze pierderile. Ceea ce atrage în fotbal sunt duelurile între cluburile mari" - Florentio Perez, la El Chiringuito TV.

Baza piramidei, cluburile bogate

"Va fi de genul unei piramide: cluburile mari vor fi capabile să cheltuie mai mulți bani pe jucători și vor susține celelalte echipe care, la rândul lor, vor putea investi. Dacă marile cluburi își pierd banii, așa cum se întâmplă în prezent, tot sistemul se va prăbuși" - Florentino Perez.

Drepturi tv de miliarde

Interesul pentru noua competiție este deja unul important, iar în piața media se vorbește despre nume mari care vor să acopere evenimentul: Sky , Amazon , Facebook și Disney nu lipsesc de pe lista preliminară.

În prezent, UEFA încasează undeva la aproximativ două miliarde de euro pe an pentru drepturile TV ale Champions League.

Forul european este cel care feliază tortul (încă), iar cluburile mari sunt nemulțumite de bucățile pe care le primesc an de an.

În aceste condiții, era doar o chestiune de timp până când marile puteri ale fotbalului european (și mondial) vor apuca hățurile care să le poarte în galop spre zone care să asigure câștiguri mult mai mari.

Același Florentino Perez vorbește de încasări pentru drepturile tv ale Super Ligii de 4 miliarde de euro (pentru început), iar aspectul cel mai important (pe lângă creșterea substanțială) este acela că tortul este în întregime al cluburilor.

Cum va arăta noua competiție: Super Liga
  • Liga va avea 20 de echipe - cele 12 formaţii fondatoare plus trei cluburi nenumite încă, aşteaptate să se alăture în curând şi cinci echipe care se califică anual în funcţie de rezultatele lor interne.
  • Conform propunerilor, European Super League va începe în luna august a fiecărui an, cu meciuri la jumătatea săptămânii, iar cluburile vor fi împărţite în două grupe de câte zece , cu meciuri acasă şi în deplasare.
  • Primele trei echipe din fiecare grupă s-ar califica în sferturile de finală, formaţiile de pe locurile al patrulea şi al cincilea jucând un play-off cu două manşe pentru cele două locuri rămase.
  • Din sferturi, formatul va fi eliminatoriu în două manşe, la fel precum cel folosit în Liga Campionilor, cu o finală într-un singur meci, în luna mai, într-un loc neutru.
Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.



4817 afisari



-
andrei9999 [utilizator], Marţi, 20 aprilie 2021, 12:28
+6/6
deci bogatii sa devina si mai bogati...asta pe langa faptul ca salariile si sumele de bani care se invart prin fotbal sunt pervers de mari...
cum facem cu drepturile de televizare? parca UEFA le negocia pana acum, nu? parca vad ca super liga o sa isi lanseze...ghiciti ce...propria platforma de streaming...pentru doar 10$/€ lunar ai fotbal cat vrei...pentru ca pe posturile traditionale nu se mai transmite nimic
ce sa zic
TheNamelessOne [utilizator], Marţi, 20 aprilie 2021, 13:16
+6/10
a punctat nenea .... generatiile tinere nu mai sunt interesate de fotbal si asta nu pentru ca nu sunt interesate de sport in sine ci pentru ca oricum fotbalul nu mai ofera acea identitate si de mult nu mai este un sport <> competitie. Nu mai simti ca apartii cu sufletul unei echipe nationale sau de club. Totul se invarte in jurul banilor (veniti de te miri unde), interesul este doar profitul iar acesti asa zisi staruri nu sunt decat niste marionete care dau cu piciorul in basica. Te poti baza pe prostia prostilor dar si cand se trezesc astia ....
In orice caz nu vad aici decat niste companii ~ cluburi care incearca sa maximizeze profitul, fotbalul ca sport si competitie a murit demult.
inca 9 comentarii comenteaza