UPDATE Iohannis, întâlnire cu Maia Sandu la Cotroceni: România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,1035sâmbătă 08 mai 2021

UPDATE Iohannis, întâlnire cu Maia Sandu la Cotroceni: România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova

de Redactia Marţi, 20 aprilie 2021, 12:54
- a A+
Imagine
România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, în acest sens fiind şi sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei de COVID-19, a transmis preşedintele Klaus Iohannis la întrevederea pe care a avut-o, marţi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.


Conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, cei doi şefi de stat au analizat, la întâlnire, stadiul implementării proiectelor convenite cu ocazia vizitei preşedintelui României la Chişinău în 29 decembrie 2020, menţionându-se că, în acest an, România a donat Republicii Moldova echipamente medicale şi de protecţie împotriva COVID-19 în valoare de 2,3 milioane de euro, precum şi peste 200.000 de vaccinuri.

În etapa următoare se va realiza şi donaţia celor 6.000 de tone de motorină destinată agricultorilor din Republica Moldova, a precizat sursa citată.

Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat mesajul ferm de susţinere pentru agenda de reforme promovată de preşedintele Maia Sandu, în spiritul Parteneriatului Strategic bilateral şi al relaţiilor privilegiate dintre cele două state.

De asemenea, Klaus Iohannis a transmis că ţara noastră va continua să sprijine parcursul european al Republicii Moldova şi a subliniat că România rămâne principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova, evidenţiind în acest sens sprijinul consistent oferit în vederea gestionării pandemiei.

La rândul său, Maia Sandu a exprimat mulţumiri pentru susţinerea oferită de România, mai ales în contextul dificil generat de pandemie şi a apreciat sprijinul ţării noastre pentru calea europeană a Republicii Moldova, subliniind că va continua eforturile pentru implementarea agendei de reforme în spirit democratic şi european.

Cei doi preşedinţi au convenit continuarea dialogului bilateral la nivel înalt în special în proiectele de importanţă strategică din domeniile energiei, transporturilor, precum şi al educaţiei sau sănătăţii. Obiectivul principal al acestei cooperări rămâne asigurarea dezvoltării sustenabile a Republicii Moldova şi conectării sale ireversibile la spaţiul european, a mai menţionat sursa citată.

Maia Sandu a luat parte luni la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

În discursul ținut în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Maia Sandu a vorbit despre problemele cu care se confruntă Republica Moldova, menționând că își dorește să obțină rezultate concrete în lupta cu corupția. Șefa statului a subliniat că, potrivit evaluărilor internaționale, Moldova se confruntă cu fluxuri financiare ilegale de aproape 1 miliard de dolari pe an din cauza corupției, contrabandei și spălării banilor, conform agora.md .

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a făcut o vizită la Chișinău la sfârșitul lunii decembrie 2020, la scurt timp după ce Maia Sandu și-a preluat oficial mandatul de șef al statului. A fost prima vizită la nivel înalt primită de Maia Sandu, după preluarea mandatului de președinte, în urma alegerilor prezidențiale din 15 noiembrie 2020.


2216 afisari



Nu simti romaneste?
TrickyWicky [utilizator], Marţi, 20 aprilie 2021, 13:32
+3/11
Dar ce simti ruseste?
Nu v - au trimnis romanii in Gulag
Situatie foarte dificila in R.Moldova
animatron [utilizator], Marţi, 20 aprilie 2021, 14:02
+2/4
Romania se confrunta acolo cu o influenta rusa dubla, vizibila si subterana, asezata dupa zeci de ani de control sovieto-rus in timpul URSS.

Din pacate, ne lovim si de interese strategice ale unor "aliati" ca Germania sau Austria, tari foarte interesante sa aiba relatii banoase cu Rusia si dispuse sa sacrifice fara ezitare tarile mai mici din Est, ca Polonia si Romania, in favoarea Moscovei.

Avem si contrele discrete din partea unor tari ca Ungaria, tara cu o guvernare nationalista apropiata de Rusia si care face tot ce ii sta in putinta sa saboteze statul national unitar al romanilor (in speranta ca asa isi va ajuta minoritarii din Transilvania).

Cand la Washington mai apare cate un guvern (cum e cel de acum) care vrea "pace si colaborare globala", cum avem acum un Biden care il roaga oficial pe Putin sa "negocieze" diverse chestiuni, efectiv avem de ce sa ne temem, pt ca interese ca ale Romaniei vor trece la coada listei ruso-americane.

E deja o performanta ca inca pastram R.Moldova pe o traiectorie cat de cat "europeana", ca sunt acolo partide si foarte multi electori care vor apropierea de UE si Romania, ca presedintia R.Moldova nu mai e in mainile mancurtilor "socialisti" ca Dodon (pe jumate roman dupa mama).

La est de Prut si pana dincolo de Nistru (in regiunea separatista controlata de forte ruse de ocupatie) se gasesc circa 3 milioane de etnici romani la care Romania nu va renunta, cum nu a facut-o nici pana acum.

Avem optiuni limitate (nu putem folosi forta contra Rusiei, nici nu putem trece peste interese strategice ale unor aliati), dar vointa de reunire exista si e din ce in ce mai prezenta in ambele state romanesti.

Deocamdata, in Romania, avem un singur partid parlamentar care s-a declarat deschis si total "unionist", AUR (conservatori, nationalisti si crestini, rusofobi, pro-UE/NATO).

R.Moldova are forte politice unioniste dar sunt fragmentate.
Sa speram ca vor fi anticipate acolo si ca partidele acestea, fortele pro-UE, vor avea majoritate.
inca 5 comentarii comenteaza