Simona Halep, mulțumită după meciul cu Marketa Vondrousova: "Simt că am jucat aproape de cel mai bun tenis al meu" - Hotnews Mobile
1 € 1 USD sâmbătă 08 mai 2021
WTA Stuttgart

Simona Halep, mulțumită după meciul cu Marketa Vondrousova: "Simt că am jucat aproape de cel mai bun tenis al meu"

de Silviu Dumitru Joi, 22 aprilie 2021, 19:33
- a A+
Imagine
Simona Halep a declarat că abia a aşteptat meciul cu Marketa Vondrousova pentru a-şi lua revanşa după cele două precedente înfrângeri în faţa jucătoarei cehe şi a precizat că a evoluat, joi, aproape de cel mai bun tenis al ei, informează News.ro.


"A fost un meci extraordinar, de fapt îl aşteptam de câteva zile să-l joc. Am fost foarte motivată să simt terenul, să dau totul şi da, a fost un meci mare şi simt că am jucat aproape de cel mai bun tenis al meu.

Am fost un pic agitată înainte de meci, pentru că am pierdut în faţa ei de două ori, scurtele ei sunt foarte complicate şi e greu să ajungi la ele, dar azi ştiam la ce să mă aştept, am ştiut cum să joc şi am fost un pic mai agresivă decât în precedentele meciuri.

Serviciul mă ajută mult, când îl fac bine, dar nu m-am antrenat prea mult la serviciu, din cauza accidentării la umăr, aşa că am lăsat-o mai moale şi am servit normal.

Sunt de sâmbătă aici şi abia am aşteptat acest meci, este extraordinar să fiu din nou aici, organizatorii fac o treabă foarte bună şi este un turneu frumos şi le mulţumesc tuturor celor care organizează turnee în aceste vremuri, grele vremuri. Sunt fericită să fiu din nou la Stuttgart, este al şaptelea an, cred, şi voi reveni de fiecare dată când voi putea", a spus Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat în sferturile de finală ale tuneului de categorie WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-3, pe jucătoarea cehă Marketa Vondrousova, locul 20 WTA.

Halep va evolua în sferturi cu jucătoarea elveţiană Belinda Bencic, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 8, sau cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 34 WTA.

Citește și: Simona Halep, în sferturi după o victorie fără emoții (6-1, 6-3 vs Marketa Vondrousova)


3233 de afisari



Da,
Kepler [utilizator], Joi, 22 aprilie 2021, 20:37
0/4
a fost o victorie zdrobitoare si evolutia scorului o spune.
comenteaza