Ce au transmis CSA Steaua și FCSB la 35 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,0604miercuri 16 iun 2021

Ce au transmis CSA Steaua și FCSB la 35 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni

de L.V.A. Vineri, 7 mai 2021, 10:26
- a A+
Imagine
Acum 35 de ani, pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan (Sevilla), Steaua București izbutea una dintre cele mai mari performanțe din istoria fotbalului românesc. CSA Steaua și FCSB au marcat vineri momentul prin mesaje speciale.


Ce a publicat CSA Steaua pe site-ul oficial
  • “Vis de mai! Pentru noi, steliştii, 7 mai este ziua în care retrăim, an de an, emoţiile triumfului istoric de la Sevilla. În urmă cu trei decenii şi jumătate fotbaliştii roş-albaştrii uimeau Europa câştigând entuziasmant trofeul numărul 1 continental , devenind astfel o forţă de temut în peisajul sportului cu balonul rotund.
  • Pentru a respecta cronologia succederii memorabilelor evenimente suntem datori să reamintim câteva puncte de reper .
  • În sezonul 1984-1985, în cadrul Cupei Cupelor, Steaua ceda cu mare greutate, după două manşe cu numai 0-1 în faţa italienilor de la AS Roma, finaliştii ediţiei trecute a Cupei Campionilor. Acest rezultat dadea încredere că echipa dispune de un mare potenţial şi că va aborda sezonul următor cu convingerea că poate forţa pătrunderea în grupul select al elitei europene.
  • Pentru campionii la zi Steaua Bucureşti ediţia 1985-1986 a CCE a debutat printr-o dublă cu danezii de la Vejle Bold Klub , echipă în care juca şi Allan Simonsen, fost jucător numărul 1 în Europa. Cu scorul general de 5-2 (1-1; 4-1), echipa noastră trecea lejer în turul al doilea al competiţiei. Sorţii i-au scos în cale campioana Ungariei Honved Budapesta .
  • La acea dată fotbalul românesc nu avea un palmares tocmai favorabil în faţa maghiarilor, atât la nivel naţional cât şi la echipe de club. După un 0-1, în deplasarea de la Budapesta, Steaua a spulberat în returul din Ghencea echipa oaspete cu 4-1. După acest reconfortant succes echipa noastră aştepta cu nerăbdare adversarul pe care urma să-l întâlnească în primăvara europeană.
  • Finlandezii de la Kuusysi Lahti reprezentau următorul obstacol . Chiar dacă nu aveau un nume mare, nordicii erau revelaţia competiţiei după ce eliminaseră succesiv campioanele Iugoslaviei şi U.R.S.S, ţări cu mare tradiţie fotbalistică. Echipa din Lahti a fost o nucă greu de spart. După un 0-0, la Bucureşti în meciul tur, pe un teren desfundat, partida revanşă a fost la fel de dificilă însă un gol muncit şi meritat, realizat în ultimele minute, au consfiinţit calificarea noastră cu scorul general de 1-0.
  • În premieră, Steaua realiza intrarea în careul de aşi ai Europei! Campioana Belgiei, formaţia de mare tradiţie Anderlecht Bruxelles, următoarea oponentă , venea aureolată de eliminarea în sferturi a celebrei Bayern Munchen. În meciul tur, pe teren propriu Anderlecht s-a impus la limită, 1-0 printr-un gol al vedetei în devenire Enzo Scifo.
  • Returul din Ghencea a fost unul fulminant, poate cel mai spectaculos joc al unei echipe româneşti în Europa. Un categoric 3-0, a pus capăt disputei şi a adus pentru prima oară în finala unei cupe europene o formaţie din România. Iar atunci când era vorba de cea mai importantă dintre ele, CCE, motivele de mândrie deveneau şi mai intemeiate.
  • Marea finală a avut loc în 7 mai 1986 pe tărâm spaniol, la Sevilla ceea ce conferea un avantaj din start adversarei FC Barcelona . Scorul de început al partidei s-a păstrat atât la capătul celor 90 de minute regulamentare cât şi în cele 30 ale prelungirilor.
  • Dramatismul a atins cote incredibile la executarea penaty-urilor. Steliştii au punctat de două ori prin Lăcătuş şi Balint, în timp ce Duckadam a fost imperial închizând poarta şi blocând toate cele patru execuţii ale Barcelonei.
  • Steaua Bucureşti s-a impus cu 2-0 (0-0;0-0;2-0 d. 11m) devenind pentru un an Regina Europei. A fost prima dată când o echipă din blocul estic european cucerea nepreţuitul trofeu, spărgând monopolul echipelor occidentale.
  • Pe parcursul următorilor ani Steaua şi-a reconfirmat valoarea , realizând noi performanţe de rezonanţă internaţională: finalistă Cupa Intercontinentală 1986, câştigătoarea Supercupei Europei 1987, semifinalistă şi finalistă CCE 1988 şi 1989.
  • Suflarea stelistă îşi manifestă sentimentele de recunoştinţă şi iubire pentru eroii de la Sevilla, pentru cei care au realizat cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc. De asemenea aducem un omagiu celor care au plecat dintre noi, ,,fundaşul de fier" Ilie Bărbulescu, ,,mijlocaşul maratonist" Lucian Bălan şi ,,Sfinxul" Ion Alecsandrescu, cel care a avut o contribuţie majoră la formarea echipei ce a scris pagini de glorie pentru culorile roş-albastre !
Mesajul FCSB
  • “Vineri, 7 mai, se împlinesc 35 de ani de la cea mai glorioasă zi a fotbalului românesc.
  • În acea zi, pe Ramón Sánchez Pizjuán Stadium, Steaua Bucureşti intra în istoria fotbalului, devenind prima echipă din Estul Europei care cucerea cel mai râvnit trofeu din fotbal, UEFA Champions League, într-o finală disputată împotriva celor de la FC Barcelona.
  • Helmut Duckadam intra în Cartea Recordurilor după ce apăra patru lovituri de pedeapsă consecutive, iar trofeul ajungea la Bucureşti.
  • Pentru această uriaşă performanţă, FCSB le aduce un omagiu şi le mulţumeşte acelor mari fotbalişti pentru contribuţia extraordinară adusă la dezvoltarea fotbalului românesc!"
Tudorel Stoica a declarat, pentru Steaua TV, că echipa bucureşteană a dominat fotbalul european timp de trei ani .

"Am avut şansa să facem o echipă foarte bună, să avem un joc frumos şi să dominăm trei ani la rând fotbalul european, în perioada 1986-1989. Dacă exista VAR şi pe vremea noastră câştigam şi Cupa Intercontinentală, pentru că am dat un gol valabil, dar din păcate arbitrul a greşit. Noi am practicat un fotbal frumos, spectaculos. Aveam un joc extraordinar, pe care îl practică acum echipele mari", a afirmat Stoica .

Caseta tehnică a meciului din 1986:

Steaua București - FC Barcelona 0-0; 2-0 după executarea loviturilor de departajare

Loviturile de departajare : au ratat - Alesanco, Pedrazza, Marcos, Alonso (Barcelona), Majearu (Steaua); au marcat - Balint și Lăcătuș

Stadion:
Ramon Sanchez Pizjuan, Sevilla

Spectatori:
70.000

Data:
07.05.1986, ora: 20.15

Arbitri: Michel Vautrot; Alain Delmer, M.Girard (Franţa)

Steaua: Helmut Duckadam - Ştefan Iovan, Adrian­ Bumbescu, Miodrag Belodedici, Ilie Bărbulescu - Lucian Bălan (73 Anghel Iordănescu), Gavril Balint, Ladislau Boloni, Mihail Majearu - Marius Mihai Lăcătuş, Victor Piţurcă (112 Marin Radu II).

Antrenori: Emeric Ienei şi Anghel Iordănescu

FC Barcelona: Francisco Gonzalez Javier Urruticoechea - Gerardo Miranda Concepcion, Miguel Bernardo Blanquetti "Migueli", Jose Ramon Alesanco Ventosa, Julio Alberto Moreno Casas - Victor Munoz Manrique, Bernd Schuster (84 Jose Moratalla Claramunt), Marcos Alonso Pena, Angel Pedraza Lamita - Steve Archibald (111 Angel "Pichi" Alonso Herrera), Francisco Jose Carrasco Hidalgo.

Antrenor: Terry Venables

Executarea loviturilor de departajare dintre Steaua și Barcelona:



1580 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza