Ploi musonice în India - Cel puţin 76 de morţi şi zeci de dispăruţi VIDEO - Hotnews Mobile
1 € 1 USD 4,2218joi 23 sep 2021

Ploi musonice în India - Cel puţin 76 de morţi şi zeci de dispăruţi VIDEO

de N.O. Sâmbătă, 24 iulie 2021, 15:42
- a A+
Imagine
Salvatorii, printre care numeroşi militari, au încercat sâmbătă să găsească supravieţuitori în mijlocul noroiului şi resturilor după alunecări de teren şi inundaţii care au provocat moartea a 76 de persoane în India lovită de ploile musonice, informează AFP, potrivit News.ro.


Zeci de persoane sunt încă date dispărute în jurul Mumbaiului, principalul oraş financiar al ţării şi capitala statului Maharashtra, unde au fost înregistrate toate aceste decese şi din care aproape 90.000 de locuitori au fost evacuaţi.




În districtul Raigad, nu departe de această zonă de 20 de milioane de suflete, 47 de persoane au pierit.

"Operaţiunile de salvare continuă", a spus pentru AFP Sagar Pathak, responsabilul cu gestionarea catastrofelor în acest district unde mai mult de 53 de persoane ar putea fi îngropate sub straturi de noroi.

În staţiunea balneară din Mahabaleshwar, în jur de 60 de centimetri de precipitaţii au căzut în 24 de ore - până vineri dimineaţă - potrivit serviciilor meteorologice.

Cartierele din Chiplun, la 250 de km de Mumbai, au fost inundate joi de precipitaţii care au ajuns la şase metri înălţime.

Schimbările climatice intensifică fenomenele musonice în India, potrivit unui raport al Institutului de Cercetare a Impactului Climatic din Potsdam (PIK).


1167 de afisari



Niciun comentariu
comenteaza